Pescuit pe Bega: râul liniștit al Timișoarei

Bega nu este doar pentru bărci. Este un râu pentru pescuit, chiar dacă modest. Pescarii prind babușcă, plătică, biban și crap mic de pe mal. Plăcerea este în așteptare, nu în greutatea plasei.

Bega nu se anunță ca un râu pentru pescuit. În Timișoara este cunoscut mai ales pentru șlepurile care nu mai circulă, pentru clubul de canotaj, pentru apa verde care alunecă pe sub poduri între Iulius Mall și Biserica Millennium. Dar mergi pe malul Begăi la vest de oraș, dincolo de ultima stație de tramvai de pe Calea Aradului, și vei găsi bărbați așezați pe scăunele pliante cu undițe nu mai lungi decât un baston, privind plutele care abia se mișcă. Pescuitul este pentru babușcă, plătică, biban și uneori crap. Nu se grăbesc.

Bega este un râu canalizat, nu unul sălbatic. A fost îndreptat și adâncit în secolul al XVIII-lea pentru a pluti cherestea și a drena mlaștinile. De atunci a fost dragat, îndiguit și regularizat. Apa este limpede vara, colorată ca ceaiul iarna. Curge într-un ritm constant, suficient de lent pentru ca o plută să staționeze, suficient de rapid pentru a duce un miros în aval. Această previzibilitate este ceea ce îl face bun pentru pescuit. Nu există repezișuri, nu există gropi adânci, nu există surprize.

Ce prind pescarii

Ion Popescu, un vatman pensionar, pescuiește pe Bega de patruzeci de ani. Stă pe o găleată de plastic lângă Podul Mihai Viteazul, la o aruncătură scurtă de fierul ruginit. Folosește o undiță ușoară cu plută și o singură larvă pe un cârlig mărimea 16. „Babușcă”, spune el. „Mai ales babușcă. Uneori o plătică, dacă ai noroc. Urcă pe canal din Timiș primăvara.” Ridică o mână pentru a arăta mărimea: trei degete, poate cincisprezece centimetri. „Bună de supă. Nu de lăudat.”

Mai la vest, dincolo de podul de la Giroc, apa se lărgește. Aici fundul este noroios și cu pietriș, iar curentul încetinește. Pescarii vânează crapul cu momitoare metodă și porumb dulce. Crapii nu sunt monștri. Un pește bun are două kilograme, poate trei. „Cei mari sunt în Timiș”, spune Mihai, un muncitor de fabrică care pescuiește aici sâmbăta dimineața. „Dar Bega este mai aproape. Pot fi aici în douăzeci de minute și acasă până la prânz.” Prinde mai ales crap mic, lin și uneori șalău toamna.

Bibani sunt peste tot. Ia naluci mici și râme sub plută. Copiii îi prind de pe treptele de beton de lângă parcul Regina Maria. Sunt mici, cu dungi închise și țepoși. Majoritatea sunt eliberați. „Bibanul este primul pește”, spune un tată privindu-și fiul cum aruncă. „Înveți să lovești, să simți mușcătura. Apoi treci mai departe.” Bega este o pepinieră în acest sens. Te învață răbdarea.

Nu vii la Bega pentru trofee. Vii pentru ora dinainte ca orașul să se trezească.

Unde să pescuiești și când

Cele mai bune locuri nu sunt secrete. Sunt acolo unde malul este suficient de lat pentru a așeza un scăunel și unde malul nu este prea abrupt. Lângă Podul Mihai Viteazul, pe malul stâng în aval, există o porțiune de iarbă și câteva blocuri de beton. Vara, trebuie să ajungi înainte de ora șase pentru a prinde un loc. Apa este umbrită de tei până la mijlocul dimineții; după aceea soarele este puternic pe suprafață, iar peștii se duc în adânc. Seara este mai bine. De la șase până la amurg, babușca se hrănește din nou.

Mai departe, dincolo de centura orașului, Bega curge pe lângă Calea Șagului. Nu sunt bănci, nu este trotuar, doar o margine de iarbă cosită și câte o salcie. Apa aici este mai mică, și poți intra cu cizme. Primăvara, când apar efemeridele, babușca și cleanul urcă la suprafață. O muscă uscată nu este tradițională, dar funcționează. „Folosesc o Adams mică”, spune Radu, un profesor care pescuiește aici duminica. „Peștii nu sunt selectivi. Le este foame.”

Pescuitul de iarnă este pentru cei dedicați. Bega nu îngheață complet, dar malurile sunt geroase. Peștii sunt lenți și adânci. Ai nevoie de o plută grea, o recuperare lentă și răbdare. Răsplata este singurătatea. Într-o dimineață senină de ianuarie, poți vedea fundul în apele mici. Poți vedea babușca mișcându-se, forme întunecate pe pietriș. Nu se hrănesc agresiv. Trebuie să aștepți pe cel care o face.

Bega nu este un râu curat. Transportă scurgerile orașului, iar după ploi abundente apa devine opacă. Sunt deșeuri pe maluri, mai ales sticle de plastic și pungi de chipsuri. Pescarii cu care am vorbit nu o idealizează. „Este ce este”, spune Ion. „Am pescuit în locuri mai rele. Am pescuit în locuri mai bune. Dar acesta este aproape. Și peștii sunt aici.” Își momește cârligul cu o larvă proaspătă și aruncă din nou. Pluta plutește zece metri și se oprește. Așteaptă.

Economia liniștită a unei dimineți

Pescuitul pe Bega este ieftin. Un permis de pescuit costă 30 lei pe an, disponibil de la biroul asociației locale de pescuit de pe Str. Popa Șapcă. Nu ai nevoie de barcă. Nu ai nevoie de cizme de pescuit decât dacă vrei să treci pe malul celălalt. O undiță simplă cu plută, un pachet de cârlige și o cutie de larve te costă mai puțin de 50 lei. Larvele provin de la un magazin de animale de lângă Piața Badea Cârțan. Sunt ținute într-un frigider lângă hrana pentru câini.

Costul real este timpul. O dimineață pe Bega înseamnă trei ore, poate patru. Nu vei prinde mult. Nu vei prinde nimic, unele zile. Dar vei privi lumina schimbându-se pe apă. Vei auzi tramvaiele pe Calea Aradului. Vei vedea un pescăruș albastru, dacă ești liniștit. Vei uita să-ți verifici telefonul. Peștii sunt un bonus. Râul este esența.

Există un ritual. Sosirea înainte de zori, descărcarea scăunelului și a plasei, amestecarea nadă în bolul de plastic. Prima aruncare. Pluta se așază. Așteptarea. Pescarii de pe Bega nu vorbesc mult între ei. Un semn din cap, o mână ridicată. „Ceva?” „Nimic.” Este suficient. Sunt aici pentru același motiv. Nu pentru a prinde pește. Pentru a fi lângă apă. Pentru a lăsa orașul să meargă înainte fără ei pentru un timp.

Bega nu este Dunărea. Nu este Timișul. Este un canal care se întâmplă să aibă pește. Dar este al nostru, în Timișoara. Curge prin oraș, pe lângă fabrici și parcuri, și ne oferă un loc unde să stăm cu o undiță și să uităm. Asta merită ceva. Nu trebuie să prinzi nimic pentru a înțelege de ce.